joi, 30 decembrie 2010

Şerban Huidu, în comă după ce a suferit un grav accident de schi în staţiunea austriacă Innsbruck

Şerban Huidu este în comă după ce a suferit un grav accident de schi, ieri (n.r. 29 decembrie), în jurul orei 13:00.

Prezentatorul TV este un împătimit al schiului alegând de multe ori pârtiile din Austria
Prezentatorul TV este un împătimit al schiului alegând de multe ori pârtiile din Austria
Prezentatorul Prima TV se afla în vacanţă alături de familia sa, în Austria. Toata bunădispoziţia lor a fost însă una de scurtă durată, urmând să se întâmple o tragedie.
UPDATE! Mihai Găinuşă a plecat şi el spre Austria în această dimineaţă pentru a fi alături de prietenul său. Bebeluşa Oana a declarat pentru CANCAN că este şocată de ce i s-a întâmplat fostului ei coleg de la Prima TV şi că speră din tot sufletul ca acesta să îşi revină.
Realizatorul de televiziune schia pe pârtia Patsch de pe masivul Patscherkofel, lângă staţiunea Kühtai, aflată la câteva minute de Innsbruck. Poliţiştii austrieci susţin că accidentul a avut loc la ora 13,45. Se pare că un schi al lui Huidu i s-a blocat într-un şanţ ud, după care el a intrat într-un pom. Familia acestuia a susţinut că Huidu a încercat să evite un grup de copii de pe pârtie. Ceilalţi schiori au fost cei care au anunţat salvamontiştii. Starea lui este stabilă.

După producerea accidentului, familia "cârcotaşului" a cerut ajutorul Ambasadei României în Austria. Doamna ambasador a sunat personal la spitalul unde urma să fie internat Huidu şi s-a aigurat că medicii care îl vor trata pe  acesta sunt de cea mai bună calitate şi sunt conştienţi de imoportanţa pacientului pe care îl au pe mână.

Cancan a reuşit să stea de vorbă cu soţia lui Huidu, care disperată că soţul ei este în comă nu a putut spune decât că următoarele 24 de ore sunt critice. În maximum o zi, Cristina va afla care sunt şansele lui Huidu de supravieţuire. Cert este că ei i-au spus soţiei că s-au mai confruntat cu asemenea cazuri, iar pacienţii au trăit, reuşind să iasă din comă. El este internat acum la un spital din Austria, cu hemoragie craniană, iar medicii sunt rezervaţi în privinţa şanselor de supravieţuire. Fratele prezentatorului TV a plecat aseară spre Innsbruck, imediat după aflarea groaznicei veşti. Se pare că starea lui Huidu este atât de gravă încât nu a putut fi transportat la o clinică din Viena, motiv pentru care se află internat la Allgemeines Krankenhaus din Innsbruck.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu